LIUDMILA ERMAKOVA, PSIHOLOG
După părerea mea, cele trei cauze fundamentale ale divorţurilor sunt următoarele: sindromul de epuizare emoţională, conflictele de clan şi lipsa pregătirii pentru viata de familie.
Din păcate, foarte des căsătoria se face atunci când oamenii au trecut deja prin suferinţe emoţionale grave cu alţi parteneri, adeseori în „căsătorii de probă”. Şi chiar dacă pare că lucrurile acestea trec fără urmă, toate situaţiile psihotraumatizante de acest fel lasă cicatrici în sufletul omului. Uneori, acesta simte în suflet un „deşert” pârjolit, şi când întâlneşte, în sfârşit, „omul său”, sufletul tace, nu mai are cu ce iubi – nu mai sunt puteri sufleteşti. Tocmai de aceea trebuie păzită curăţia sufletească şi trupească înainte de căsătorie.
„Conflictele de clan” includ relaţiile încordate cu soacrele şi celelalte rude. Nu este un secret că pe acest teren are loc adeseori un război, o confruntare ascunsă. Dacă se petrece lucrul acesta, trebuie să devenim mai flexibili, să ştim să ne adaptăm, nu să ne ciocnim, pentru că toată această „luptă de culise” poate influenţa în mod foarte serios căsătoria în ansamblul ei. Nu este un secret faptul că fiecare căsnicie îşi are tipicul său, normele sale, obiceiurile şi tradiţiile sale. În momentul căsătoriei, structura personalităţii este deja formată, şi pentru doi oameni care provin din familii absolut diferite va fi foarte greu să se împace bine. Începând să trăiască împreună, tinerii sunt convinşi că-l vor putea „reeduca” pe celălalt (dar nu pe ei înşişi!): „Dacă mă iubeşte, o să devină aşa cum vreau eu!” Din perspectiva problemei care ne interesează este important să înţelegem că atunci când la tribunal este numită ca principală cauză a divorţului „nepotrivirea de caracter”, în spatele acestei expresii se află de multe ori diferenţa între orientările axiologice (privitoare la valori) ale soţilor, care au fost educaţi în familii din clase sociale diferite. La nivelul vieţii de zi cu zi, lucrul acesta se manifestă prin dezacorduri în aparente mărunţişuri, însă mărunţişurile acestea sunt atât de multe, încât din pricina lor nu se mai vede, deja, principalul. Si dacă o vreme poţi să convietuiesti în virtutea sentimentelor puternice şi a emoţiilor pozitive, mai devreme sau mai târziu problemele de nepotrivire a celor două modele familiale vor ieşi la suprafaţă. Alegerea tovarăşului de viaţă este un pas de mare răspundere, el trebuie tratat cu atenţie şi trebuie, printre altele, să ascultăm de sfaturile celor mai în vârstă, deoarece conceptul de binecuvântare părintească include, de asemenea, foarte multe lucruri. Pornind de la experienţa lor de viaţă, ei sunt adeseori capabili să prevadă ce perspective are o asemenea căsnicie şi să înţeleagă mai bine dacă acela este omul potrivit pentru fiica sau fiul lor.
Cel de-al treilea moment important este pregătirea pentru viaţa de familie. Lucrul acesta trebuie educat din copilărie, în familie. Realitatea este de aşa natură, că atitudinea incorectă faţă de instituţia familiei apare deoarece copiii, care în general cresc la creşă, la grădiniţă, la şcoală, nu văd o familie în deplinătatea cuvântului, pentru că se află în ea doar câteva ore pe zi, cu părinţi care comunică dezastruos de puţin şi practic nu iau parte la treburile familiei. Ceea ce vreau să spun este că omul crescut într-o asemenea situaţie pur şi simplu nu are de unde să ia un model corect de clădire a relaţiilor familiale. Viaţa familială este cea mai importantă componentă a vieţii noastre, şi ca atare trebuie neapărat să ne pregătim pentru ea atât bărbaţii, cât şi femeile. Eu cred că lucrul acesta este valabil în mai mare măsură pentru femei, pentru că bărbatul este în mod organic mai axat pe lumea exterioară, pe realizarea socială, pe atingerea „scopurilor exterioare”. Sarcina femeii este de a organiza familia, de a crea atmosfera, climatul ei lăuntric.
În prezent, statistica divorţurilor arată pur si simplu inspăimantător. Cifrele sunt, într-adevăr, serioase: în oraşele mari se destramă până la 80% din căsnicii, şi majoritatea celor care se păstrează pot fi numite „armonioase” doar rareori. Multora li se pare că dacă doi oameni s-au întâlnit, s-au îndrăgit şi au hotărât să se căsătorească, lucrul acesta e suficient pentru întemeierea unei familii. De fapt, familiile se întemeiază nu atât DIN dragoste, cât PENTRU dragoste. Dragostea se clădeşte în viaţa de familie, si asa trebuie să fie…
