Sfinţii Părinţi spun că tot ce se petrece în familie nu trebuie discutat cu persoane străine. Pe lângă faptul că nu trebuie să ne luăm în derâdere unii pe alţii, nici să nu povestim numănui nimic.
Se va acorda timp şi celor din jur, ca să poată ajunge pe această cale. Nu-i vom impune, ci prin exemplul vieţii noastre să-i facem să observe că prin credinţă devenim mai buni
Eu cred că aceste probleme vin din lipsa de smerenie. Noi refuzăm să ne smerim: bărbaţii faţă de Dumnezeu, femeile faţă de soţi şi copiii faţă de părinţi. Când fiecare membru al familiei va realiza acest lucru, ele vor dispărea.
A iubi înseamnă a proteja persoana iubită, să-ţi fie teamă de a fi incorectă cu ea. Soţul trebuie să se teamă de Dumnezeu şi „să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi” (Efes. 5, 33).
Orice familie trebuie să aibă tradiţia unei vieţi de familie, adică tradiţia păstrării ierarhiei: cinstirea tatălui şi a mamei, stima reciprocă şi creşterea duhovnicească. Trebuie să existe o tradiţie şi a petrecerii timpului liber..
O familie bună şi fericită este rezultatul alegerii conştiente a soţilor si a unui foarte mare efort creator comun al celor doi. Scopurile şi sarcinile fundamentale ale vieţii de familie sunt...
Controlul presupune neîncredere. Soţul sau soţia are dreptul să poarte în mod independent răspunderea pentru viaţa sa şi pentru familie. Dacă există dragoste, problema controlului cade de la sine.
Trebuie ca baza, partea cea mai importantă a relaţiilor noastre să fie Dumnezeu. Dumnezeu, nu noi. Dar atunci cand ne punem pe noi inşine pe primul loc, aducem haos atat in viaţa celor din jur, cat şi in viaţa noastră.
De ce relaţiile noastre dau greş? Fiindcă noi înşine nu le clădim. Nu suntem gata să murim pentru ele. Nu suntem gata să ne jertfim pe noi înşine de dragul aproapelui.
ULTIMELE COMENTARII