Dragostea nu se gândeşte să facă rău, nu se bucură când cineva face rău sau când i se întâmplă cuiva un rău, ci se bucură numai de ceea ce e frumos, bun şi adevărat.

Aghiazma nu este o simplă apă cu semnificație spirituală, ci este o interconectare a cerului și a pământului, a harului și a materiei.

Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui. Chiar înainte de a te naște, Dumnezeu știa toate greșelile pe care le vei face. Încredințează-te în harul lui Dumnezeu!

Dacă în noi este dragostea lui Dumnezeu, noi avem răbdare cu greşelile celorlalţi pe care îi iubim. Noi îi privim în aşa fel încât nu vedem cum sunt ei astăzi, ci aşa cum vor fi ei, tot mai buni, în viitor.

Când iubeşti cu adevărat, doreşti tot binele din lume fiinţei iubite şi dorinţa ta cea mai mare este să îi faci bine, să îi faci bucurie, să îi faci surprize plăcute, să o faci fericită sau să îl faci fericit.

Dragostea prin natura ei este creatoare. Ea doreşte să îi înalţe pe alţii. Invidia este distructivă. Ea vrea să tragă în jos, să degradeze, să nimicească. Ea nu este numai ciudă că altul excelează, ci este spiritul de intoleranţă faţă de succesele altora şi în acelaşi timp, spiritul de distrugere a altora.

Lăudăroşenia se naşte din micime lăuntrică. Modestia se naşte din imensă bogăţie lăuntrică. Şi dragostea înseamnă bogăţie, o bogăţie atât de mare, încât nu are nici o nevoie de laudă sau de ieşire în evidenţă.

Mândria este prezentată în Sfânta Scriptură ca fiind cel mai mare dintre toate păcatele. Mândria este dorinţa lui Lucifer de a fi mai mare decât Dumnezeu.

Politeţea este una dintre culorile cele mai minunate ale dragostei. Ea nu foloseşte cuvinte dure, urâte, fără perdea. Bădărănia îşi face titlu de glorie din călcarea în picioare a oricărui cod de bune maniere. Ea calcă în picioare tot ceea ce este delicat, sensibil şi frumos.

A şaptea culoare a dragostei este ALTRUISMUL. Dragostea agape este dragostea divină, care se naşte dintr-o bogăţie lăuntrică, ce se cere împărtăşită.

Din Cartea Sfântă învăţăm că atunci când omul se mânie, în mânia care i-a blocat centrii de control, omul dă prilej diavolului să pună stăpânire pe fiinţa sa.