„Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de intristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evrei, 12:11)
Există un principiu din vremuri imemoriale, echivalat cu a fi o persoană de succes in orice domeniu din viaţa ta. Acel principiu se numeşte gratificaţie intarziată. Este un subiect frecvent in cărţile despre succes şi cu toţii il recunoaştem ca fiind adevărat cam in toate celelalte domenii din viaţa noastră. Totul, de la a ajunge intr-o formă fizică extraordinară pană la a economisi ca să cumperi o casă, a urca pe scara ierarhică corporatistă, a obţine locul de muncă mult visat. Orice ţel urmăreşti, un lucru este cert… lucrurile bune li se intamplă celor care aşteaptă. Gratificaţia intarziată inseamnă să faci o alegere care iţi limitează abilitatea de a obţine ceva acum in favoarea şi pentru satisfacţia de a putea să ai ceva mai mare ori mai bun mai tarziu. Sau, conform definiţiei din Wikipedia: abilitatea de a rezista unei recompense mai mici, dar imediate, pentru a obţine mai tarziu o recompensă mai mare sau mai de durată.
Este o parabolă in Biblie despre doi fraţi, Iacov şi Esau. Iacov era fratele mai tanăr, şi intr-o zi, cand fratele lui mai mare, Esau, era infometat, lacov l-a păcălit pe Esau să-i cedeze lui dreptul intaiului născut pentru un blid de tocană. Mai incolo in Biblie, Pavel, cel care a scris epistola către Evrei, vorbeşte despre sexul in afara limitelor căsătoriei şi face trimitere la acea parabolă. Nimeni nu trebuie să fie imoral sexual sau fără Dumnezeu, precum Esau, care şi-a cedat dreptul din naştere in schimbul unui blid cu tocană.
Vegheaţi să nu fie intre voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mancare şi-a vandut dreptul de intai născut. (Evrei, 12:16).
Imaginaţi-vă scena: Esau intră in cort după lungă de păstorit turmele de oi sau ce-or fi făcut ei in vremurile acelea, şi e lihnit. Fratele lui fierbe ceva pe foc şi miroase delicios! Esau vrea acea mancare. Are nevoie de ea. Trebuie s-o aibă. Aşa că ii cere lui Iacov din acea mancare, iar fratele lui spune: „Desigur că poţi să iei din blid, cu condiţia să-mi cedezi in schimb dreptul tău din naştere.” Esau, ca un animal nătang, se invoieşte. Există o lecţie de viaţă pe care o putem extrage din parabola lui Iacov şi Esau. Pentru cat timp l-a satisfăcut acel blid de tocană pe Esau? Cateva ore, maxim jumătate de zi? Şi apoi, ghici ce? I s-a făcut foame din nou! Dreptul său din naştere, pe de altă parte, l-ar fi satisfăcut toată viaţa. Ar fi fost o binecuvantare pentru el pană in ziua morţii lui. Dar l-a dat la schimb pentru ceva care l-a satisfăcut doar temporar, fiindcă nu a fost capabil să aştepte. A pierdut case, pămant, bani, animale din cauză că nu a invăţat niciodată să-şi controleze apetitul, şi astfel şi-a pierdut binecuvantarea pe termen lung.
Eu asemuiesc această parabolă cu jumatatea pe care Dumnezeu o are pentru noi, acea persoana pe care Dumnezeu a creat-o ca să ne ajute să ne indeplinim ţelul ultim. Nu o trimite intotdeauna imediat. Uneori, trebuie s-o aşteptăm şi să refuzăm numeroasele oferte de tocană pe care le primim in timp ce aşteptăm. Apoi, intr-o zi, ni se prezintă blidul perfect cu tocană, cu toate ingredientele potrivite, necesare pentru a ne implini. Ne grăbim prea des să tragem un scaun la o masă intro cantină tip impinge-tava, cand Dumnezeu vrea să ne ofere o tratatie la cină la cel mai bun restaurant de 5 stele din oraş. Definiţia mea preferată a „eşecului” este să renunţi la ceea ce iţi doreşti cel mai mult pentru ceea ce iţi doreşti acum, pe moment. Parabola lui lacov şi Esau este exemplul perfect pentru asta.
Cat de des schimbăm ceea ce ne dorim cel mai mult pe ceea ce vrem pe moment, cand vine vorba de sex şi relaţii de cuplu? Să aştepţi persoana potrivită poate fi dificil şi va cere de la tine să inveţi să trăieşti inăuntrul acestei frumoase tensiuni. Dar totul incepe cu a gestiona acel apetit firesc pentru sex şi pentru un partener, ca să nu il alegi pe primul Ion, Gheorghe ori Maria care iţi dă atenţie. Aşadar, cum facem? Învăţăm să ne gestionăm apetitul dăruit de Dumnezeu pentru sex şi pentru un companion. Decidem in adancul sufletului să aşteptăm cu viaţa sexuală pană la căsătorie. Nu pentru că este o poruncă sau un păcat să faci sex, dar pentru că vrem fericire pe termen lung! Dacă te gandeşti bine, este o mutare egoistă. Modul in care Dumnezeu a conceput asta formează un echilibru perfect. În plus, cu cat mai mult timp te afli pe această cale, cu atat mai slabe devin dorinţele pentru lucrurile greşite, dar nu cred că dispar vreodată cu totul. Cel puţin, nu in viata aceasta. Principalul este să nu te descurajezi singur şi să te concentrezi pe progres, nu pe perfecţiune.
