Cei care voiesc să se căsătorească să aibă multă grijă pentru acest lucru. De aceea vă rog şi vă sfătuiesc pe cei ce urmaţi să vă însuraţi să ieşiţi în întâmpinarea lui Pavel şi să citiţi legiuirile despre nuntă aşezate de el şi să vă instruiţi mai întâi ce porunceşte să facem, să cercetaţi acea femeie dacă este rea şi vicleană ori robită de beţie, batjocoritoare, fără pic de minte, ori are alt defect de acest fel, şi abia după aceea să vorbiţi despre nuntă. Iar dacă acest lucru este greu şi împovărător, fă orice şi preocupă- te ca să-ţi iei o soţie bună, îngăduitoare, vrednică de încredere, ştiind că altfel faci una din două: ori îţi iei soţie rea şi îţi porţi povara, ori – şi aceasta nu-i de dorit – o alungi şi atunci cazi în adulter. „Căci cel ce-şi alungă femeia, în afară de pricină de desfrâu, o face să săvârşească adulter. Iar cel ce se însoară cu cea lăsată face adulter”. Să cercetăm bine aceastea înainte de nuntă, să cunoaştem aceste legiuiri şi să ne sârguim mult ca să ne luăm o soţie care dintru început se armonizează şi se potriveşte cu felul nostru de a fi. Luându-ne o asemenea femeie nu vom avea doar această bucurie, că niciodată nu o vom părăsi, ci o vom iubi cu toată tăria cu care Pavel a poruncit. Căci zicând: „bărbaţilor, iubiţi femeile voastre” (Efes. 5, 25), nu s-a oprit la aceasta, ci ne-a dat şi măsura dragostei: „după cum şi Hristos a iubit Biserica”. Şi spune-mi, cât a iubit-o Hristos? încât S-a dat pe Sine pentru ea. Acestuia urmează-I şi tu!
Şi chiar dacă consoarta greşeşte cu mii de păcate faţă de tine, iartă-i-le pe toate şi fii îngăduitor. Chiar dacă îţi iei una cu rele obiceiuri, domoleşte-o cu îngăduinţă şi blândeţe, după cum şi Hristos, Biserica. „Ca să Şi-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, neavând pată ori zbârcitură” (Efes. 5, 27). Dar după aceasta adesea văzând-o murdară şi pătată, nu o leapădă, nici nu o alungă cu asprime, ci rabdă, tămăduind-o şi îndreptând-o. Dacă e în ea oricare răutate, nu lepăda femeia, ci scoate afară răul. Şi chiar dacă nu foloseşte cu nimic învăţătura noastră, vom primi de la Dumnezeu multă răsplată pentru răbdarea noastră. Căci pentru frica Aceluia am arătat atâta răbdare şi am suferit cu blândeţe răutatea ei şi nu am lepădat mădularul nostru. Dar nu numai pentru aceasta trebuie să ne iubim femeia, fiindcă este mădularul nostru şi că dintru noi îşi are începutul plăsmuirii, ci şi fiindcă lege ne-a pus pentru aceasta Dumnezeu, zicând aşa: „Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi cei doi un singur trup” (Fac. 2, 24).
Aşadar, un singur lucru trebuie să căutăm: virtutea sufletului şi nobleţea chipului de vieţuire, ca să ne bucurăm de pace, ca să ne desfătăm necontenit întru înţelegere şi dragoste. Căci cel care îşi ia femeie bogată, a luat-o mai degrabă ca stăpână decât ca soţie. Cel care îsi ia o femeie de aceeaşi stare cu el sau mai săracă, ia un ajutor şi un împreună- luptător şi îşi aduce toate bunătăţile în casă. Căci cea strâmtorată de sărăcie stăruie cu multă îngrijire asupra bărbatului şi pe toate i le face pe plac şi i se supune şi pierde orice pricină de ceartă şi de împotrivire, de nebunie şi de întărâtare. Şi devine legătura lor, o legătură a păcii, a înţelegerii, a dragostei şi a bunei conglăsuiri. Pentru aceasta este nunta, nu ca să umplem casele de război şi lupte, nu ca să ne ţinem în mânie si certuri, nici să ne răzvrătim unii împotriva altora şi să ne facem traiul de netrăit, ci ca să ne bucurăm de întrajutorare şi să avem un liman şi un loc de scăpare şi de mângâiere de relele ce sunt asupră-ne, ca să stăm de vorbă cu soţia cu plăcere. Mulţi bogaţi luându-şi femei înstărite şi sporindu-şi avuţia, au pierdit bucuria şi înţelegerea, iscând zilnic certuri la masă şi întărâtări. Mulţi săraci luând din cele mai sărmane, se bucură de pace şi cu multă veselie privesc soarele cel văzut. Dar bogaţii, înconjuraţi din toate părţile de desfătare, adesea şi-au rugat moartea din pricina femeilor şi, astfel plecând din viaţa aceasta, nu au avut nici un folos de pe urma bunurilor, de vreme ce nu au sufletul împăcat.
Doar pentru acest lucru trebuie să ne luăm femeie: ca să fugim de păcat, ca să ne depărtăm de orice desfrânare. Pe aceasta trebuie să se întemeieze orice nuntă: ca să lucrăm împreună la întreaga înţelepciune. Şi se va întâmpla acest lucru dacă ne luăm asemenea mirese, care ne pot aduce multă evlavie, multă înţelepciune şi multă blândeţe. Si tu, fiindcă urmează să-ti iei nevastă, nu fugi la ajutor omenesc, nici către femei ce se îmbogăţesc din averi străine şi care caută numai una: cum să dobândească vreun câştig. Ci aleargă la Dumnezeu. Nu te ruşina ca El să fie Cel ce-ţi alege mireasa. El însuşi a făgăduit şi a zis: „Căutaţi mai întâi împărăţia Cerurilor şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33). Luaţi-vă soţii cu multă cuminţenie, fără dansuri şi râsete, cuvinte ruşinoase, trâmbiţe şi fluiere, manifestări diavoleşti şi toate celelalte de acest fel, ci rugându-L pururea pe Dumnezeu să fie mijlocitor al tuturor celor ce trebuie făcute în acest caz. Căci dacă astfel vom rândui cele ale noastre, nu vor fi niciodată divorţuri, nici pricini de adulter, nici motive de gelozie, nici lupte, nici certuri şi ne vom bucura de multă pace şi multă înţelegere. Dacă este acest lucru, şi celelalte virtuţi vor urma întru totul.
Scrierile complete ale părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, Lavra Sfânta Treime-Serghiev, 1993