În primul rând, tânăra femeie trebuie să îndeplinească treburile casnice elementare cu bucurie, fără să stea pe gânduri, fără să pretindă în schimb vreo recunoştinţă deosebită şi fără să considere aceasta a fi un merit, pentru că aceasta este una dintre funcţiile ei fundamentale în familie, pentru că dacă ea nu va crea acest teren al vieţii de familie care este atmosfera domestică de zi cu zi, nimeni n-o va face în locul ei. Bineînţeles, a asigura o evoluţie normală a vieţii de familie este adeseori un lucru cu nimic mai uşor decât a conduce o întreprindere, dar este un lucru indispensabil. Viaţa de familie cere multă muncă simplă, măruntă, meticuloasă, şi pentru asta trebuie neapărat să te pregăteşti. Să ne amintim că înainte, când bărbaţii îşi alegeau tovarăşa de viaţă, se uitau neapărat dacă ştie să gătească, să facă curată, să coasă, să tricoteze. Fetele contemporane au cu totul alte concepţii despre familie: înarmându-se cu lozinci dubioase de tipul „eu nu sunt spălătoreasă, ci femeie”, „eu sunt făcută pentru dragoste, nu pentru muncă” ş.a.m.d., ele păşesc în familie aşteptând complimente, flori, continuă atenţie şi sărbătoare, fără dorinţa de a oferi zilnic o părticică din sine.
Viata într-o familie armonioasă este într-adevăr o sărbătoare, însă cu totul alta decât cea pe care o aşteaptă fetele saturate de telenovele. Priceperea de a ţine gospodăria este o parte integrantă a vieţii femeii, a menirii ei. În momentul când fata a crescut şi se pregăteşte de măritiş, deprinderile acestea trebuie să fie deja formate până la nivelul de automatism. Fetele contemporane sunt dezvoltate, în principal, în altă direcţie: şcoală în limba engleză, dansuri, canto, tenis, patinaj, cerc de teatru. Toate acestea sunt excelente şi importante pentru dezvoltarea personalităţii, pentru a deveni un om interesant, şi negreşit vor fi de folos în viaţă. Problema stă în punerea corectă a accentelor: principalul este să creşti ca bună gospodină, iar toate celelalte vor fi de folos ca să-ţi educi copiii, ca să-ţi ajuţi soţul. Pe lângă asta, vreau să remarc faptul că femeia îi transmite starea să emoţională bărbatului. Trebuie să întelegem lucrul acesta şi să ne pricepem să ne controlăm izbucnirile emoţionale nejustificate, întrucât acestea se răsfrâng în mod inevitabil asupra întregii familii. Deseori se spune că în casă trebuie să miroasă a plăcinte, dar principalul aici nu sunt plăcintele, ci starea emoţională care se transmite prin procesul pregătirii lor, prin zâmbet, prin pacea din casă. Am avut prilejul să aud cum bărbaţii contemporani îşi numesc soţiile „cârcelul meu” – asta din cauză că niciodată nu ştiu când o să-i „apuce”. Nervozitatea se poate manifesta într-un moment neaşteptat şi dintr-o cauză neaşteptată, îmbrăcând formă de istericale. Trebuie să ne învăţăm să ne controlăm manifestările negative. Căminul domestic trebuie să fie nu „loc de domiciliu”, ci realmente o casă caldă, de care te simţi legat sufleteşte.
