Mai poate fi salvată căsnicia în cazul în care unul dintre soţi a înşelat?

Adulterul este un păcat grav, şi nimic nu distruge familia aşa cum o distruge infidelitatea conjugală, dar dacă adulterul este un fapt consumat ambii soţi trebuie să reflecteze şi să tragă concluzii: de ce s-a intamplat tragedia şi care aspecte ale comportamentului lor au dus la ea.

Ce este de făcut dacă adulterul s-a întamplat, dar cel puţin una dintre părţi doreşte împăcarea şi refacerea familiei? Să examinăm cazul când soţul are o amantă si nu vrea să se întoarcă la familia sa ori trăieşte, cum se spune, în două case deodată. Soţia îl iubeşte, nu vrea să divorţeze, ci încearcă să ierte si să salveze familia. În această situaţie, femeile săvarşesc una din următoarele greşeli:

Sunt gata să facă orice ca să-şi aducă înapoi soţul care-şi face de cap. Soţiile acestea par a spune: „Fă ce vrei, dar să nu mă părăseşti!” Ele încep să se înjosească şi îşi pierd demnitatea.
Unele femei vor să-şi aducă înapoi soţul, însă nu pot să-l ierte, în sufletul lor domnesc gelozia, mânia şi ciuda. Dacă soţul se întoarce totuşi la familie, este tras mereu la răspundere, i se aminteşte şi i se reproşează mereu adulterul.

Ambele abordări de mai sus sunt greşite, deşi, bineinţeles, acest comportament al unor femei ajunse într-o situaţie foarte grea este explicabil. În primul caz, soţia nu îşi poate imagina cum o să trăiască ea fără soţ, şi câteodată atitudinea ei nu este atat rezultatul dragostei, cat cel al fricii de a pierde tot ce a fost până atunci; ea vrea ca soţul să se întoarcă şi totul să fie ca înainte, adică aşa cum a fost înainte ca el să o înşele. De fapt, lucrul acesta e imposibil. Nu poţi să dai viaţa înapoi aşa cum dai un film. După adulter nu poţi trăi la fel ca înainte de adulter. Şi problema nu este doar că nu reuşeşti să ierţi trădarea. Creştinul poate ierta orice; pur şi simplu va trebui ca soţii să se schimbe radical pe ei înşişi şi să îşi schimbe radical relaţia, să înceapă de la zero, să înveţe să se iubească iarăşi unul pe celălalt, ca să nu repete greşelile ce au dus la divorţ. Iar acesta nu este un lucru chiar atat de simplu. Atunci când femeia se înjoseşte ca să-l aducă înapoi pe soţul care a inşelat-o, rezultatul este contrar celui aşteptat. În primul rand, îşi pierde orice atracţie pentru bărbat; în al doilea rand, îl provoacă s-o înşele iarăşi, căci dacă i se permite orice numai să nu plece o să şi facă tot ce vrea. Fie că bărbatul se intoarce, fie că nu se întoarce, femeia trebuie să-şi păstreze demnitatea; dacă ea singură nu se respectă, n-o s-o respecte nimeni. Situaţia când soţia vrea cu disperare să-şi aducă înapoi soţul şi este gata să folosească orice mijloace în acest scop este foarte tipică. Nu degeaba se bucură de atata popularitate „prestările de servicii” oculte de tot felul: „descant”, „aduc înapoi bărbatul” şi aşa mai departe. Indiferent dacă vreţi să vă aduceţi soţul înapoi sau nu, trebuie să vă depăşiţi amărăciunea şi să fiţi fericită, pe cat este cu putinţă.

Acelaşi lucru li se poate spune şi femeilor care sunt foarte înciudate pe soţ şi îi fac reproşuri la nesfarşit, dar totodată doresc ca el să se întoarcă. Este greu de crezut că se va întoarce la o soţie deprimată şi mânioasă; foarte mulţi bărbaţi pleacă la amante tocmai ca să scape de veşnica nemulţumire, cicăleală şi proastă dispoziţie a nevestelor. Dacă aţi avut vreodată de-a face cu un om aflat într-o stare de tristeţe şi melancolie, ştiţi cat de apăsătoare este această stare. La început vrei să-i aduci respectivului mângaiere, dar după un timp devine insuportabil să mai stai alături de el. Dimpotrivă, cu omul optimist, binevoitor, este foarte uşor şi plăcut să ai de-a face. Desigur, se înţelege că pentru un om care a trecut prin şocul unei asemenea trădări din partea jumătăţii sale este foarte greu să se bucure de viaţă, dar altă cale nu-i – altminteri vă veţi cufunda tot mai mult în mahnire si în depresie. Perioada grea poate fi depăşită numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Trebuie să ştim că Domnul ne iubeşte si nu ne trimite niciodată încercări peste puterile noastre. Fireşte, cand omul este luptat de întristare îi vine foarte greu să se roage, dar trebuie să se silească să facă asta, să se forţeze, literalmente, să meargă la biserică şi să se roage.

Vom examina acum situaţia cand însăşi partea vinovată vrea să se împace şi să revină în familie. Şi acest proces este adesea lung şi complicat, nu toţi soţii – nici pe departe – pot să ierte trădarea, şi lucrul acesta este de înţeles. Ca atare, este nevoie de răbdare şi de respectarea anumitor reguli. Primul lucru care trebuie făcut este spovedania. Înainte de te pocăi pentru păcat în faţa familiei, trebuie să te pocăieşti pentru el înaintea lui Dumnezeu. A doua regulă: nu trebuie forţate evenimentele, nu trebuie să te aştepţi ca refacerea legăturii să aibă loc imediat; ceea ce cateodată a suferit ani de zile procesul distructiv (iar adulterul este doar varful aisbergului) nu se poate repara într-o oră. Trebuie să te rogi pentru împăcare şi să fii imparţial faţă de tine însuţi, să înţelegi care anume dintre aspectele comportamentului tău a dus la ruptură, în ce constau greşelile pe care le-ai făcut de-a lungul anilor de căsnicie. Dacă celălalt nu vrea să se împace, dar ai totuşi nădejde că familia se va reface, nu trebuie să-l sâcai sunandu-l şi căutandu-l tot timpul, dar să te strădui, ca să zic aşa, să nu laşi buruienile să crească pe cărăruia dintre voi. Să dovedeşti că te-ai schimbat cu adevărat trebuie nu prin vorbe, ci prin fapte – cuvintele nu au aproape deloc putere.

Soţii înşişi sunt cei care hotărăsc dacă după adulter se vor strădui să-şi salveze căsnicia ori se vor despărţi: este decizia lor şi doar a lor. Numai ei pot face această simplă alegere. În orice caz, orice jignire şi orice rană, oricât ar fi de grele, trebuie iertate: aceasta este datoria creştinului. Orice s-ar întampla în viaţa noastră, trebuie să ne amintim: omul a fost făcut de Dumnezeu pentru bucurie, dragoste şi fericire. Ca atare, chiar şi în situaţiile cele mai grele trebuie să ştim să ne ridicăm şi să mergem mai departe, privind în viitor cu credinţă şi cu nădejde. Viaţa merge mai departe, şi ea nu trebuie să se transforme într-un infern din cauza ranchiunii, a deprimării şi a amintirilor amare. Să depăşiţi adulterul şi despărţirea vă vor ajuta rugăciunea obligatorie pentru iertare şi împăcare, lipsa osandirii şi a vorbirii de rău, conştientizarea propriei neputinţe şi vinovăţii pentru ceea ce s-a întamplat şi celelalte principii arătate mai sus.