Naşterea copilului este o piatră de încercare, un examen pentru soţi, care testează nu doar dacă sunt gata să devină părinţi, ci şi sentimentele lor – şi dacă ei sunt prost pregătiţi în vederea acestui eveniment, chiar şi copilul cel mai dorit poate deveni un măr al discordiei. Adeseori, naşterea copilului, în loc să-i solidarizeze şi mai mult pe cei doi, îi dezbină. De ce ? Cel mai frecvent, vina este aici a ambilor. Să cercetăm cateva variante. Înstrăinarea, conflictul dintre soţi are loc, de regulă, din cauza geloziei. Soţul, căruia înainte de naşterea pruncului soţia îi acorda o mare parte din timpul ei, trece pe planul doi odată cu venirea pe lume a noului membru al familiei. Foarte frecvent, situaţia e agravată şi de faptul că soţia vedea în soţ primul său copil, se îngrijea de el, îl ingrijea şi-l răsfaţa ca pe un prunc – dar cand a devenit cu adevărat mamă, „copilul” adult a fost dat uitării. Naşterea pruncului, mai ales dacă este primul, este pentru mamă un eveniment foarte emoţionant şi o bucurie enormă, fiindcă ea, spre deosebire de tată, l-a purtat în trupul ei nouă luni. Nu degeaba in Evanghelie se spune că femeia, cand e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume (Mt. 16, 21).
În multe cazuri, mama comite o greşeală: se dedică total îngrijirii pruncului. Asta are loc şi din lipsă de experienţă, căci face asta pentru prima dată; cu al doilea copil ea se frămantă mult mai puţin şi consumă mult mai puţine forţe psihice şi fizice, pe cand acum orice piuit al copilului poate să-i provoace o criză de panică. Ea pierde ore întregi călcand scutece, fierbând suzete şi sterilizand camera copilului. Există chiar următoarea glumă: dacă primul copil a scăpat suzeta pe jos, mama o fierbe; dacă a scăpat-o al doilea, o clăteşte la robinet; dacă a scăpat-o al treilea, ea pur şi simplu o linge. Şi iată că în primele luni după naşterea copilului unele femei lasă baltă toate şi se ocupă doar de copil. Această atitudine este total greşită.
Specialiştii afirmă: „Paradoxal, dar aşa este: mamele ≪apucate≫, care îşi cheltuiesc cu copilul tot timpul şi toate forţele, capătă în consecinţă un copil plangăreţ, bolnăvicios. De ce? Copilul este foarte legat emoţional de mama sa, şi dacă simte dorinţa ei inconştientă de a petrece cu el cat mai mult timp, îi va satisface această dorinţă prin toate mijloacele posibile: se va scula noaptea de multe ori, va plange de fiecare dată atunci cand mama îi dă atentie soţului şi, în general, nu o va lăsa să se depărteze nici cu un singur pas. De regulă, copiii agitaţi sunt ai unor părinţi a căror relaţie este departe de dragostea şi buna înţelegere deplină (V.S. Isaeva, Cum să invăţam să ne inţelegem copilul: 27 reguli simple).
Aşadar, o asemenea hiperprotecţie aduce o dublă daună: atat copilului, cat şi relaţiei dintre soţi. Este foarte posibil ca la soţ să apară gelozia, ciuda; nebucurandu-se de atenţie din partea soţiei, va tinde să se consoleze undeva în afara casei, în tovărăşia prietenilor sau cu un hobby.
Copilul aduce coeziune familiei atunci când părinţii se îngrijesc de el în comun. Femeia trebuie să priceapă că dacă îl va implica pe soţ în îngrijirea copilului – dacă, de pildă, soţul o să-i facă baie, o să-l schimbe, o să se plimbe cateodată cu el ca să-i mai descongestioneze programul mamei – asta nu numai că va fi spre folosul ei (fiindcă se va odihni mai mult şi se va ocupa mai mult de casă), ci îl va şi ajuta pe tată să stabilească indispensabilul contact cu copilul, întărind, de asemenea, sentimentele conjugale, fiindcă nimic nu uneşte atat de mult ca lucrarea comună.
Ambii soţi trebuie să înţeleagă că după naşterea copilului trebuie să-şi „recroiască” relaţia, să înveţe să interacţioneze în noua lor calitate de părinţi. Pe primul plan este însă aceasta: ei nu trebuie să uite că lucrul cel mai important este acum să păstreze şi să înmulţească dragostea dintre ei, deoarece pentru copilul lor esenţialul este să crească într-o familie în care părinţii se iubesc cu adevărat. Cineva a spus odată acest gand înţelept: „Cel mai mare lucru pe care poate să-l facă tatăl pentru copilul său este să o iubească pe mama lui.”