Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul – Sfaturi pentru viaţa de familie
Copilul e asemenea unui aluat. Cu cat e mai moale, cu atat se plămădeşte mai uşor. La fel şi copilul. Cu cat e mai mic, cu atat mai uşor se modelează, formează, educă şi desăvarşeşte. Educarea copilului este alfa şi omega îndatoririlor părinţilor faţă de această făptură omenească, pe care prin sinergie dumnezeiască o aduc la viată!
***
Vin sute de părinţi şi cu lacrimi in ochi mă roagă să le ajut copiii fiindcă unii s-au încurcat cu drogurile, alţii cu diferite grupuri rele, alţii îi injură, le cer bani, ii ameninţă, chiar îi lovesc! Cand însă îi intreb: „Voi ce-aţi făcut acum ca să ajutaţi aceste făpturi nefericite?”, îmi răspund, aproape fără deosebire, că n-au putut face nimic, fiindcă le-au scăpat de sub control îndată ce au ajuns la varsta adolescenţei. „Ei, era de aşteptat!”, le răspund eu. „De vreme ce aţi lăsat la o parte toţi anii copilăriei şi aţi aşteptat să vină adolescenţa pentru a vă ocupa de copiii voştri, era firesc să aveţi asemenea rezultate.”
***
Copiii nu se zidesc cu laude neintrerupte; devin egoişti şi vanitoşi. Vor aştepta toată viaţa să fie lăudaţi întruna de toţi, deşi li se spun lucruri neadevărate. Din păcate, astăzi toţi au învăţat să spună minciuni, şi vanitoşii le acceptă, acestea sunt hrana lor. „Spune-mi indiferent ce, fie minciună, fie ironie„, zic. Dumnezeu nu vrea asta, ci adevărul. Din nefericire, nu toţi o pricep, şi fac tocmai pe dos. Cand îi lauzi pe copii neincetat, fără discernămant, ii ispiteşte vrăjmaşul. Le zgandăreşti iubirea de sine şi, obişnuiţi de mici cu laudele părinţilor şi ale dascălilor, e posibil să ajungă buni la invăţătură, dar care-i folosul? Vor intra in viaţă ca nişte egoişti, iar nu ca nişte creştini. Niciodată egoiştii nu pot fi creştini – vor neincetat să fie lăudaţi, iubiţi de toţi, cu toţii să vorbească despre ei numai de bine, lucru pe care Dumnezeu, Biserica noastră, Hristos nu-l doresc. Religia noastră nu încuviinţează acest mod de a fi, acest fel de educaţie. Dimpotrivă, doreşte ca de mici copiii să afle adevărul. Adevărul lui Hristos arată că lauda îl face pe om egoist. Egoistul e o persoană confuză, călăuzită de diavol şi de duhul cel rău. Crescand la sanul egoismului, cel dintai lucru pe care-1 face este de a-L tăgădui pe Dumnezeu şi de a fi un egoist inadaptabil in societate. Trebuie să rosteşti adevărul pentru ca omul să-l cunoască. Altminteri il faci să rămană in neştiinţa lui. Cand ii spui celuilalt adevărul, incepe să se indrepte, este atent, îi ascultă şi pe alţii, se infranează. Aşa ii vei spune şi copilului adevărul, il vei mustra, ca să priceapă că ceea ce face nu e bine. Ce zice inţeleptul Solomon? „Cine cruţă toiagul său işi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme.”
***
Ne vorbea Cuviosul Porfirie despre cum treptat părinţii ar trebui să dezrădăcineze obiceiul prost al copiilor lor de a se socoti centrul universului; ar trebui să-i inveţe să se adapteze cu toţi şi la tot felul de situaţii. Şi asta ca să nu intampine greutăţi când, în cele din urmă, vor da piept cu viaţa, avand de-a face cu o mare varietate de caractere; să nu-i strice şi să nu şi-i facă duşmani de pe urma unor egoisme mărunte şi a autosuficienţei exagerate. Aceasta, spunea, este educaţia corectă ce trebuie dată copiilor.
***
Un frate imi spunea următoarele despre fata cea mai mare a unei familii care era ispitită de demon să facă multe pagube in casă, spărgand diferite obiecte, şi in afara casei, aruncand pietre şi alte lucruri. S-a dus fratele acesta impreună cu preotul E. (fiu duhovnicesc şi el al Părintelui) la ei acasă, dar părintele E. n-a izbutit să-i ajute cu nimic in afară de sfeştania pe care le-a făcut-o şi sfaturile date. Aşa că fratele i s-a adresat Părintelui, intrebandu-l ce să facă acei oameni pentru a avea parte de ajutor. Atunci Părintele i-a zis fratelui: – Ştii, fiul meu, cat de puternic este acest demon sălăşluit înăuntrul copilului? Poate răsturna un camion mare, încărcat cu pietre. Şi ştii cine e de vină in cazul acesta? – Nu, ii răspunde fratele. – De vină sunt părinţii, căci i-au arătat multă iubire surorii ei mai mici, şi ea a fost cuprinsă de invidie. Şi într- o clipă de slăbiciune, pe care satana n-a lăsat-o să-i scape, a biruit-o, şi acum face lucrurile astea. – Acum ce trebuie să facem, Părinte?, l-a intrebat fratele din nou. – Ei!, acum e nevoie de multă rugăciune şi dragoste ca să se facă bine.
***
Îmi spui că te intristează faptul că n-ai timp pentru rugăciune din pricina copiilor prea mici. Dar ştii că cine se ocupă cum trebuie de copii e ca şi cum s-ar ruga!
***
Cand cineva din familia noastră, d.ex., unul dintre copii, aruncă un bol de pe masă şi acesta se sparge, de obicei ne enervăm. Dacă in acea clipă delicată dăm dovadă de nobleţe sufletească şi, arătand inţelegere, aflăm justificarea pagubei, am caştigat şi sufletul nostru, şi pe al celuilalt. Şi la aceasta se rezumă intreaga noastră viaţă duhovnicească, la acel act de superioritate sufletească, în mijlocul incercărilor şi al necazurilor, prin care trecem, de la indignarea egoismului la inţelegerea născută din iubire!
***
Unui tată mahnit, care şi-a adus la Părintele copilul bolnav, i-a spus: „Copilul tău e bun, dar, pentru că l-ai silit să se distingă la şcoală la diferite obiecte, nu a rezistat, “a cedat” şi s-a imbolnăvit de neurastenie.”
***
Părintele Porfirie spunea că părinţii trebuie să fie foarte atenţi la cum vorbesc. Trebuie să-şi binecuvanteze, nu să-şi blesteme copiii, fiindcă, zicea – şi in timp ce vorbea, işi ridica uşor mainile, răsfirandu-şi degetele -, inima noastră este un emiţător care emite şi degetele sunt antenele. Din fiecare om sunt emise binecuvantări sau blesteme, binecuvantare sau nefericire, bine sau rău. Şi povesti un caz pe care il cunoştea el insuşi. Un copil, ne spunea, a plecat de acasă la joacă, deşi mama lui voia să se ducă cu măgarul la camp. În cele din urmă copilul se intoarse acasă şi mama, plină de mânie, l-a blestemat cu un blestem cutremurător, să aibă parte de pat de scanduri, pe care nu il aruncă decat femeile needucate, cu rea voinţă şi necioplite, departe de Biserică. Copilul a luat măgarul şi a plecat, dar pe drum a căzut de pe măgar, s-a lovit de o piatră şi l-au găsit nişte trecători, care l-au adus mort pe un pat de scanduri, aşa cum il blestemase. Mama işi smulgea părul, însă răul fusese făcut. De aceea şi Evanghelia sfătuieşte să binecuvantăm, nu să blestemăm; N-ai priceput ce se intamplă aici? Copilul tău il are in cârcă pe diavolul, care face tot ce vrea din el şi il duce unde vrea. Nu rezolvi nimic cu o asemenea purtare. Pentru problema aceasta e nevoie de rugăciune. Şi tu, şi soţia ta, amandoi impreună, o să incepeţi să vă rugaţi neintrerupt pentru fiica voastră, fără să faceţi referire deloc la problema cu pricina.
***
Părinţii unui băiat suferind de neurastenie au venit la Părintele, cerandu- i ajutorul pentru problema lor. Părintele „a văzut” sufletul copilului şi a spus: „Copilul are un suflet foarte bun, mai bun decat al meu. Nu este bolnav, ci s-a răzvrătit, rănit fiind, din pricina aroganţei voastre şi a prietenilor răi din jurul său. Se va vindeca prin sfinţirea voastră.” Mama, la auzul acestora, a izbucnit in plans disperată, fiindcă socotea sfinţirea ei cu neputinţă. Atunci Părintele i s-a adresat: „Sfinţirea nu e un lucru cu neputinţă, ci mai degrabă unul uşor: e de ajuns să dobandiţi smerenie şi dragoste.”
