Vârsta de trecere, perioada adolescenţei este o perioadă foarte complicată atât pentru părinţi, cât şi pentru adolescenţii înşişi, şi o putem trece cu bine doar dacă ne înarmăm cu dragoste, cu răbdare şi înţelegere. Tocmai respect şi înţelegere aşteaptă de la noi în primul rand tineretul. Adolescenţii cred că au devenit deja adulţi şi vor să discutăm cu ei aşa cum discutăm cu adulţii.
Relaţia noastră cu copiii trebuie revizuită înaintea vârstei de trecere. Ceea ce era acceptabil cu şcolarii de 8-10 ani nu mai merge cu adolescenţii. Greşelile făcute în educarea copiilor nu le mai îndrepţi la varsta adolescenţei. Părinţilor nu le rămane decat să se roage fierbinte pentru copiii lor şi să se străduie să devină pentru ei nu conducători autoritari, ci tovarăşi mai în vârstă, cu autoritate reală.
Vremea când copiii devin adolescenţi, apoi tineri şi tinere, e o perioadă de maturizare, de creştere şi schimbare rapidă a întregului organism, însă lucrul principal care are loc este formarea personalităţii. Vârsta de trecere începe la 12-13 ani, iar spre 18 ani de obicei se încheie, deşi în anumite cazuri se poate prelungi până la trecerea tânărului în viaţa adultă. Acum, în general, adolescenţii se maturizează lent. Vin foarte des părinţi şi încep să povestească despre problemele pe care le au cu copiii, şi se creează impresia că este vorba de nişte adolescenţi de 15-17 ani, când de fapt copiii respectivi au mult peste 20 de ani. Pentru asta bineinţeles că sunt şi mai vinovaţi părinţii, care nu vor deloc să-şi deprindă copiii să stea pe propriile picioare, să fie responsabili şi să trăiască aşa cum se cuvine unor adulţi. De pildă, un tată pe care îl cunosc, cand copiii lui aveau deja peste douăzeci de ani, continua să-i scoale dimineaţă de dimineaţă ca să meargă la facultate, iar duminica la biserică.
Perioada de trecere este una de mare stres. Creşterea impetuoasă a organismului, modificarea echilibrului hormonal, maturizarea sexuală, formarea personalităţii, alegerea căii de urmat în viaţă, intrarea în viaţa adultă: toate acestea reprezintă probleme serioase pentru cei ce erau nu demult copii, şi ei nu ştiu întotdeauna cum să le facă faţă. Tensiunea lor interioară se transformă frecvent în agresivitate, în împotrivire faţă de părinţi, în revoltă adolescentină şi gesturi neadecvate. Adolescentului i se poate modifica brusc caracterul, poate începe să fie grosolan ori închis în sine. Dispoziţia lui se poate schimba mereu, de la agitaţia veselă la depresie. Psihicul lui devine instabil. Adolescentul se maturizează şi începe să se autoafirme: lucrul acesta e normal, însă adeseori el face asta prin metode absolut greşite – neascultarea, mitocănia, sfidarea figurilor de autoritate şi a normelor de comportament.
Părinţii trebuie să înţeleagă că nu trebuie să se supere în această perioadă pe copiii lor ce se maturizează: aceştia sunt într-o stare ca de boală a copilăriei, şi ca atare nu trebuie să cerem de la ei un comportament normal, total adecvat, căci nu ne supărăm pe cineva care suferă de tuse cronică şi nu ne lasă noaptea să dormim ori care suferă de urechi şi nu înţelege bine ce-i spunem noi. La fel şi cu adolescenţii: ei au nevoie să-i tratăm cu atenţie şi înţelegere. Nu vor să ne jignească şi să ne amărască dinadins – pur şi simplu au probleme şi nu ştiu cum să le facă faţă. Foarte bine este ca în această perioadă să ne amintim cum eram noi înşine la vârsta adolescenţei, ce trăiam, ce simţeam, ce greutăţi şi năzuinţe aveam: atunci ne va fi mult mai uşor să ne înţelegem copiii. Nu intamplător am comparat vârsta de trecere cu o boală a copilăriei: continuând această analogie, putem spune că de bolile copilăriei (cum ar fi varicela, pojarul, tuşea măgărească) suferă aproape toţi copiii, dar după ce se fac bine capătă imunitate şi nu se mai îmbolnăvesc de ele la vârsta adultă – dar dacă omul nu s-a îmbolnăvit de aceste boli în copilărie, ci le face fiind deja adult, evoluţia lor e mult mai severă şi pot avea urmări grave.
Aproape toţi adolescenţii încearcă să vadă cum e să fumezi, să bei bere, să nu asculţi de cei mai mari, să fii obraznic cu pedagogii şi să-i minţi pe părinţi. Aceste lucruri nu trebuie să ne starnească panică, pur şi simplu trebuie să reacţionăm la ele în mod corect. Nu trebuie nici să nu le dăm atenţie, atata doar că gesturile părinţilor trebuie să fie în această perioadă foarte prudente şi raţionale.
