Soacrele nu sunt duşmanii noştri, ci mamele oamenilor celor mai apropiaţi; aşadar, trebuie să ne devină şi ele apropiate. Desigur, se poartă uneori foarte ciudat: ne cicălesc cu sfaturi şi cu îndrumări morale, îşi fac griji pentru copiii lor adulţi de parcă aceştia n-ar fi mers nici la grădiniţă, ne bănuiesc că n-avem destulă grijă de preţioasele lor odrasle – dar toate astea nu pentru că ne văd cu ochi răi, ci fiindcă îşi iubesc copiii foarte mult. Dacă va da Dumnezeu, vom ajunge şi noi în situaţia de socru sau soacră, şi atunci ne vom frămanta la fel pentru copiii noştri. Atunci le vom înţelege zbuciumul şi îngrijorarea. Iar acum trebuie să le liniştim, să le facem să simtă că odraslele lor sunt în mâini de nădejde, că avem grijă de ele şi că nimeni nu le necăjeşte.
De la mamele noastre primim sfaturile cu calm, pe când dacă ne face o recomandare soacra în noi se porneşte imediat un vifor de nemulţumire şi apreciem asta ca pe un amestec în viaţa noastră personală. Aici vorbeşte în noi tot prejudecata. De ce să nu ascultăm sfaturile soacrei? Dacă spune ceva folositor? Pe cei în vârstă îi unge pe suflet atunci cand le ceri sfatul, fiindcă prin asta dăm dovadă de respect, le recunoaştem experienţa şi autoritatea. Încă un moment important. Relaţiile cu jumătatea noastră nu vor face decat să se amelioreze dacă nu ne vom război cu părinţii săi, ci ne vom strădui să găsim un limbaj comun şi vom da dovadă de respect faţă de ei. Aşadar, oricat de mult ne-ar iubi soţii şi soţiile noastre, nu trebuie să-i facem să se sfasie între noi si părinţi. Mai bine să facem punţi între noi şi părinţii lor şi să-i atragem de partea noastră. Desigur, nu este totul atat de simplu, există cazuri foarte grave, aproape patologice, când oricat de bună şi caldă este atitudinea ginerilor/nurorilor, soacrele nu vor deloc să îi/le accepte, sunt mereu în conflict cu ei/ele şi se străduie din răsputeri să le distrugă familia. În asemenea situaţii, trebuie totuşi să facem tot ce ţine de noi pentru a păstra pacea şi să dăm o atenţie deosebită întăririi propriei noastre familii, fiindcă nici o soacră nu va putea distruge căsnicia dacă ea este trainică, dacă între soţi domnesc pacea şi buna înţelegere. Dimpotrivă, dacă familia se află în pragul divorţului orice pretext este suficient, aici nici nu mai e nevoie de amestecul soacrei.
În incheiere, câteva recomandări pentru socri şi soacre. Primul lucru ce trebuie făcut pentru a-i înţelege pe cei tineri este să vă amintiţi cum eraţi voi înşivă în tinereţe. Fără îndoială că şi voi aţi avut conflicte şi fricţiuni cu părinţii jumătăţilor voastre şi nu puteaţi să-i înţelegeţi. Acum, când vă sunt familiare ambele roluri, adică cel de tânăr căsătorit şi cel de parte a generaţiei mai în vârstă, vă va fi mult mai uşor să-i înţelegeţi, să-i iertaţi şi să-i acceptaţi pe tineri, căci sunteţi oameni cu mare experienţă de viaţă şi n-o să-i judecaţi cu asprime. Dacă le doriţi fericirea copiilor voştri dragi, trebuie să vă rugaţi pentru ei şi să vă îngrijiţi de pacea familiei lor. Deşi lucrul acesta nu-i deloc simplu, trebuie să vă daţi seama cand vorbeşte în voi dragostea autentică şi când se fac simţite egoismul şi dorinţa de posesiune. Treceţi acum printr-o perioadă dificilă, prin „criza cuibului gol”, şi bineinţeles că această nouă situaţie de viaţă vă împovărează, dar trebuie să vă obişnuiţi cu noile condiţii, să vă adaptaţi la ele. Copiii voştri au crescut, în viaţa lor a apărut o familie nouă, şi sarcina voastră este cea de a îndrăgi această familie, de a o ajuta şi sprijini.
