Infidelitatea conjugală are două cauze. Prima este slăbiciunea voinţei unuia dintre soţi, incapacitatea de a rezista tentaţiilor, lipsa de rezistenţă în faţa păcatului. A doua este şi cea mai importantă: situaţia familială proastă, lipsa păcii şi înţelegerii dintre soţi. Uneori, adulterului îi premerg amandoi factorii simultan, uneori doar unul dintre ei.
Iată o situaţie foarte răspandită: tinerii se căsătoresc – li se pare lor – din mare dragoste, îi mână sentimentele, pasiunea, îndrăgostirea. La început, totul e grozav, sunt fericiţi, se simt minunat împreună. Apar copiii, traiul de zi cu zi se aranjează şi el, nimic nu prevesteşte nenorocirea – dar nu trebuie să uităm că îndrăgostirea, pasiunea, atracţia se sting treptat şi în locul lor trebuie să vină ceva mai înalt. Iubirea adevărată este rodul unor mari eforturi creatoare din partea soţilor; autentica apropiere nu vine de la sine, ci se clădeşte prin muncă de zi cu zi, în condiţiile în care cei doi trăiesc unul pentru celălalt. Ei bine, când sentimentele aprinse de la început sunt înlocuite de obişnuinţă, omul începe să se simtă împovărat de relaţia cu celălalt. Atunci, bărbatul (căci de obicei cu el se intamplă asta) începe să-şi compare jumătatea cu alte femei şi vede în ea o mulţime de lipsuri. Soţia, de care s-a plictisit, nu-l mai atrage, pe când altele, dimpotrivă, i se par foarte atrăgătoare. Asta se întamplă şi pentru că el, atunci cand s-a căsătorit, nu a luat hotărarea fermă şi neclintită de a nu vedea un potenţial partener în nici o persoană de sex opus. Pentru bărbatul căsătorit trebuie să existe o singură femeie: soţia lui. Celelalte trebuie să fie pentru el ca şi cum nu ar avea sex. Atunci nu se va uita unde nu trebuie şi nu va fi chinuit de îndoieli cu privire la corectitudinea alegerii sale, ci se va ocupa de construirea vieţii sale de familie, care pentru el reprezintă o valoare absolută. Dacă nu face aşa, înseamnă că voinţa lui este slăbită şi că îşi lasă o „portiţa – măcar una mică – pentru ganduri şi gesturi uşuratice, iar apoi şi pentru adulter. Soţul care a ales un asemenea stil de comportament este un egoist, el vede în căsnicie o posibilitate de a primi bucurie şi satisfacţie, iar cand se ciocneşte de greutăţi şi de rutina zilnică începe să caute plăcere în afara familiei în loc să se gandească: „Ce aş putea să fac ca să ne fie bine tuturor, ca să fim fericiţi impreună?”
Aproape toate adulterele au loc în legătură cu situaţia gravă din familie şi se „coc” cu anii, fiindcă atunci cand în familie domnesc pacea, dragostea şi buna înţelegere nu se întamplă adultere. Certurile, conflictele, scandalurile permanente în familie sunt un teren foarte fertil pentru adulter. O soţie cicălitoare, veşnic nemulţumită, scandalagie va fi în mod inevitabil comparată de soţul său (mai ales dacă acesta are voinţa slabă) cu alte cunoscute ale sale, şi această comparaţie nu va fi în folosul ei. Şi mai devreme sau mai tarziu va veni momentul cand el îşi va părăsi familia sau îşi va găsi o amantă. Vorbesc în principal despre infidelităţile bărbaţilor, pur şi simplu deoarece potrivit statisticilor aceştia îşi înşală soţiile mult mai frecvent decat femeile îsi însală soţii, dar tot ce am spus mai sus se aplică pe deplin şi infidelităţilor feminine. Aceeaşi situaţie poate avea loc dacă soţul se poartă în mod nepotrivit cu soţia: de exemplu, dacă este rece, neatent, grosolan cu ea în loc să-şi facă timp pentru ea şi s-o ajute, s-o sprijine, dispărand zile întregi în tovărăşia prietenilor.
Atunci când unul dintre soţi părăseşte familia el pleacă nu la alta (sau la altul), ci pleacă de la jumătatea sa. Asta înseamnă că in relaţia dintre cei doi au fost comise mari greşeli. Si vinovaţi sunt amandoi. Unul dintre soţi a săvarşit o trădare, iar celălalt nu a putut crea în familie condiţii ca să nu se întample asta.
