Adevărata iubire tocmai prin asta se deosebeşte de îndrăgostire şi dependenţă, că este întotdeauna o mişcare a deschiderii, a unirii şi a generozităţii pornite de la o inimă către altă inimă. Cum se poate descrie deschiderea inimii? Relaţiile de iubire întotdeauna încep cu o Întâlnire. Vorbim aici de întalnire în sensul de cunoastere. Întâlnirea nu este un act de moment, ci un proces, o muncă, o activitate, o lucrare; în ea se regăseşte provocare, obiectiv, rezolvare, răspundere. Este descoperirea sinelui în faţa celuilalt şi descoperirea celuilalt (ca personalitate), care nu este câtuşi de puţin inferior mie: celălalt este la fel de preţios ca mine, la fel de unic şi fără pereche. Celălalt este personalitate. El, la fel ca mine, are sentimente şi gânduri, dorinţe şi ţeluri. Dar cât de greu este uneori să acceptăm că celălalt esle CELĂLALT! Dacă îl accept aşa cum mă accept pe mine, deschid inima mea pentru el, pentru dorinţele, simţurile, gândurile lui, atunci are loc Întâlnirea. Altminteri, doar ne-am ciocnit şi am trecut unul pe lângă celălalt. Relaţiile umane încep atunci când cei doi se deschid unul altuia. Aceasta este cea dintâi condiţie a iubirii.
În cadrul îndrăgostirii este prezentă idealizarea persoanei iubite, iubirea însă este predispusă la realism, este văzătoare. Ea vede atât părţile puternice, cât şi cele slabe ale obiectului său. Este un aspect foarte important pentru că iubirea, văzând părţile slabe, anumite dificultăţi, probleme, nu bate în retragere, iar îndrăgoslirea poate să se destrame. Foarte des starea de îndrăgostire ne împiedică să vedem omul aşa cum este în fapt. Spre deosebire de îndrăgostire, în cadrul iubirii omul de lângă tine este văzut fără impedimente şi fără exagerări. Cel care iubeşte are suficientă forţă pentru a auzi tot adevărul despre persoana iubită; privind cu sinceritate imperfecţiunea lui şi ştiind despre el totul, poate să îl acopere cu iubirea lui. Aşa cum scrie Apostolul Pavel, dragostea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr; toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă (I Corinteni 13, 7). Iubirea îl caută pe cel care este înăuntru, iar îndrăgostirea pe cel la care visează. Relaţiile privite din punct de vedere real, şi nu ideal, ne deschid ochii la multe laturi ale realităţii. Cel ce se teme de dezamăgire, fuge de întâlnire, evită chipul celuilalt şi pe al său îl ascunde. Dacă nu are loc întâlnirea, nu va fi nici iubire, chiar dacă e posibilă îndrăgostirea.
Aşadar, Întâlnirea este descoperirea celuilalt, a unui om concret. Întâlnirea poate însemna cunoaşterea nu numai a lucrurilor care stârnesc admiraţia, ci şi a părţilor personalităţii care ne pot dezamăgi sau chiar respinge cu totul. Iubirea ca descoperire şi cunoaştere a celuilalt nu se mulţumeşte cu exteriorul, cu masca. Ea intră răbdător în casa sufletului celuilalt, făcând cunoştinţă cu toti „locuitorii” acestei case. În Biblie întâinim nu o dată cuvântul a cunoscut (Facerea 4,1) care are sensul de „contopire, cunoaştere, descoperire etc.”, adică cunoaştere-întâlnire. Dragostea poate să înceapă din momentul întâlnirii, dar la fel poate să nu înceapă. Întâlnirea este o condiţie obligatorie, nu şi suficientă. Rezultatul întâlnirii poate fi şi prietenia, şi înrudirea duhovnicească, şi o alianţă a tovarăşilor de idei. Atâta vreme cât celălalt nu este cunoscut de mine, relaţiile vor rămâne superficiale. Asadar spre deosebire de îndrăgostire, iubirea necesită fără îndoială muncă, acţiune, lucrare. Ea este o putere îndreptată către celălalt. Îndrăgostirea trece mai devreme sau mai târziu, iubirea – niciodată!
