Să începem cu faptul că înainte bărbatul pur şi simplu nu-şi putea permite luxul de a fi slab. Viaţa era foarte dură, chiar dacă luăm numai istoria recentă. Un bărbat era obligat să întreţină prin muncă grea o familie întreagă, iar familiile erau foarte numeroase. Ţăranii munceau pămantul, arau şi aşa mai departe. Femeile făceau cate şapte, zece copii, îi creşteau, ţineau gospodăria şi îşi ajutau soţii. După revoluţia bolşevică, situaţia s-a schimbat. Femeile au început să facă studii superioare, să lucreze în domenii în care înainte lucrau numai bărbaţii. După al Doilea Război Mondial, de pe front s-au întors doar o treime din bărbaţi. Femeile au fost nevoite să facă munci bărbăteşti, să-şi crească copiii singure. Perspectiva asupra rolurilor îndeplinite în familie de bărbat, respectiv femeie, s-a schimbat drastic. Femeile au devenit mai puternice, bărbaţii n-au mai avut aceeaşi autoritate de capi ai familiei ca înainte, deşi în vremea comunismului familiile erau încă trainice. Vremurile democraţiei, care au venit cu principiul că totul este permis, au dus familia la o totală decădere.
Feminismul, după ce a învins în societatea occidentală, a venit şi în Rusia postsovietică, şi principala lui sarcină a fost distrugerea familiei şi căsniciei. Lucrul acesta a fost realizat pe două căi. Prima a fost cea de a li se băga în cap femeilor că nu este deloc nevoie de căsnicie (poţi să ai parte de orice satisfacţie, poţi să naşti şi să creşti copii şi fără bărbat). A doua este inocularea ideii că femeia trebuie să-l domine total pe soţ, să nu-i cedeze în nici o privinţă, să fie puternică, să caştige mult şi să se lupte cu el pentru autoritatea în familie, fiindcă în stat avem drepturi egale pentru bărbaţi şi femei, aşadar trebuie să avem aceeaşi situaţie şi în familie. Apropo, celor care cred că feminismul e un curent inofensiv de genul mişcării de cercetaşi nu le-ar strica să citească un extras din cartea uneia dintre ideoloagele feminismului de mijloc de secol XX, pe numele său Valerie Solanas. Titlul acestei cărţi este grăitor: Societatea deplinei exterminări a bărbaţilor. Iată şi extrasul cu pricina:
„ Bărbaţii nu trebuie păstraţi nici măcar in vederea reproducerii. Bărbatul este un simplu accident biologic… un om neterminat… în insăşi esenţa sa, bărbatul este un parazit şi n-are dreptul moral să trăiască, fiindcă nimeni nu trebuie să trăiască pe socoteala altora… Aşadar, exterminarea tuturor bărbaţilor reprezintă o acţiune bună şi corectă, foarte avantajoasă pentru femei, şi totodată un gest de caritate… Exterminaţi-i pe bărbaţi, şi femeile se vor schimba. Multe dintre ele vor inţelege absoluta inutilitate şi banalitate a sexului masculin… Puţinii bărbaţi rămaşi îşi vor putea târî existenţa nimicnică plimbandu-se in rochii femeieşti ori se vor putea duce la cel mai apropiat centru de sinucidere, unde vor fi omoraţi fără durere prin gazare.”
Valerie Solanas (1936-1988) a fost una dintre ideoloagele feminismului radical. Poate că atitudinea ei va fi mai uşor de înţeles dacă vom menţiona că i-a fost pus diagnosticul de schizofrenie paranoidală…
Problema nu este numai că acum există o mulţime de soţi slabi şi infantili, ci şi că femeile se comportă în aşa fel încat bărbatul, în principiu, văzandu-se tratat astfel, nici nu poate să-şi manifeste calităţile bărbăteşti. Ce greşeli comite femeia? Comportamentul ei faţă de bărbat este unul de comandant, îl striveşte, se străduie să-l remodeleze, să-l reeduce şi, nevăzand nici un rezultat, ia toate greutăţile familiei asupra sa şi după aceea se miră: „De ce nu mă ajută nimeni?” Iar cand i se arată ce greşeli face, răspunde: „Păi cum altfel, că treburile trebuie făcute!” În atare situaţie, femeia acţionează ca unele mame nechibzuite atunci cand văd că cel mic nu poate îndeplini o anumită treabă: în loc să-l înveţe, să-l încurajeze, ele spun de obicei pline de nervi: „Ce să-ţi explic de o sută de ori, tontule, mai bine fac singură!”
Ce este însă de făcut? Bărbaţii sunt slabi. Femeile sunt emancipate pe capete, şi chiar dacă vreuna dintre ele vrea să-şi întemeieze o familie normală cu o distribuţie normală a rolurilor, tot este nevoită să tragă „carul” familiei aproape singură. Nici pentru bărbaţii contemporani nu este prea uşor, deoarece femeile au devenit foarte independente, darze, comportamentul lor este departe de a fi feminin. Alături de o asemenea femeie e foarte greu să fii bărbat puternic. De fapt, orice femeie vrea să fie măcar din cand în cand feminină, vrea grija şi ocrotirea bărbatului iubit. De asemenea, şi bărbaţii vor să dea dovadă de calităţi bărbăteşti. Inconştient, în adancul sufletului, atat bărbaţii, cat şi femeile au aceleaşi năzuinţe ca acum două sute de ani şi ca acum o mie, adică pur şi simplu să fie ei înşişi: bărbaţi, respectiv femei. Aşadar, primul lucru ce trebuie făcut este schimbarea atitudinii fată de distribuţia de forţe din familie. În acest plan, pentru familiile ortodoxe e mai uşor: soţii ştiu ce spune Cuvantul lui Dumnezeu despre ierarhia familială şi se străduie să se smerească şi să-şi invingă trăsăturile de caracter care-i împiedică în căsnicie. Bineinţeles că nu este simplu şi că nu le iese totul imediat – dar, după cum se ştie, dacă nu putem schimba imediat situaţia (de exemplu, in cazul variantei soţ slab – soţie puternică), ne putem schimba măcar atitudinea faţă de ea.
