În căsătorie, majoritatea conflictelor conjugale provin din aceea că oamenii îşi fac un anumit ideal privitor la felul în care trebuie să arate jumătatea ta, în care trebuie să se poarte, la calităţile pe care trebuie să le posede. Cu viaţa de familie se întamplă la fel: căsătoria mea, familia mea şi viaţa în această familie trebuie să se conformeze neapărat unui ideal pe care mi l-am creat.
Să dăm cateva exemple. Femeia (de regulă, încă dinainte de căsătorie) are un anumit standard de bărbat ideal. Acesta trebuie să fie frumos, zvelt, atletic, hotărat, cu studii, spiritual şi cu bani, să-i dăruiască lucruri scumpe, să o asigure total din punct de vedere material, să-i iubească pe copii şi să petreacă mult timp cu ei – şi, bineinţeles, să-i respecte şi să-i iubească mama. Desigur, orice femeie normală îşi dă seama că a găsi un asemenea soţ este o sarcină absolut irealizabilă. Ea se gandeşte însă: „Nu-i nimic, măcar să am un punct de pornire.” Şi lucrul cel mai uimitor – foarte multe temei (şi bărbaţi) cred la modul cel mai serios că îl vor putea modela şi reeduca pe omul iubit după modelul ideal pe care şi l-au creat. Rezultatele acestui gen de „creaţie” sunt foarte deplorabile. În primul rand, nu poţi să schimbi pe altcineva fără a te schimba tu însuţi. În al doilea rand, de regulă, cel a cărui „remodelare şi reeducare” se pregăteşte n-are habar de idealul nostru şi n-are de gand să-i corespundă. El are propriile sale concepţii despre felul cum trebuie să arate şi să se poarte, şi faptul că noi aşteptăm de la el cu totul altceva reprezintă cel mai frecvent pentru jumătatea noastră o surpriză totală. La fel poate fi abordată şi viaţa de familie în general, adică omul poate încerca să-şi croiască viaţa de familie după un calapod pe care şi l-a inventat singur, tot fără a se fi pus de acord cu cealaltă parte.
Dacă unul dintre soţi încearcă să-i impună celuilalt idealul pe care şi l-a creat conflictele sunt pur şi simplu inevitabile, fiindcă nici omul drag, nici viaţa noastră de familie nu vor corespunde total unui anumit standard. În jurul nostru atat oamenii, cat si viaţa suferă mereu schimbări.
Desigur, încă dinainte de căsătorie trebuie să avem anumite idei despre calităţile pe care trebuie să le posede jumătatea noastră, altfel este imposibil să-ţi întemeiezi o familie normală, dar totodată trebuie să ţinem minte că nimeni nu ne-a dat dreptul de a-l remodela pe celălalt. Căsătoria este unire a două fiinţe libere, care s-au ales una pe cealaltă şi poartă răspunderea alegerii pe care au făcut-o.
Ca atare, odată ce s-au căsătorit, făgăduindu-şi dragoste şi credinţă, soţii sunt datori să se accepte unul pe celălalt cu toate calităţile şi defectele lor, să înveţe să se smerească si să ierte.
Omul care încearcă mereu să-şi schimbe jumătatea nu va fi niciodată fericit în viaţa de familie, nu va face decat să se chinuie singur şi să-i chinuie şi pe ceilalţi, îşi va irosi cu asta cei mai buni ani din viaţă şi îşi va strica relaţiile cu cei apropiaţi. Şi din această cauză vor suferi nu numai soţii, ci, bineinţeles, şi copiii lor. Uneori, nu numai unul singur dintre soţi suferă de această boală, ci amandoi. Atunci, soţul si soţia sunt mereu în conflict pe acest fond – avem de-a face, cum se spune, cu un caz grav de tot.
Soţii iau cel mai des ca model familia părinţilor lor. De pildă, unele soţii îşi compară mereu soţul cu tatăl lor, iar dacă soţul este mai prejos decat acesta în vreo privinţă au un sentiment de insatisfacţie. Cateodată, bărbaţii îsi aleg soţii care seamănă chiar exterior cu mama lor şi bineinţeles, vor ca ele să aibă toate calităţile acesteia. În căsnicie se întalnesc doi oameni foarte diferiţi. Ei pot avea viziuni absolut diferite asupra vieţii, experienţe de viaţă absolut diferite, concepţii absolut diferite despre un lucru sau altul. De regulă, ei au luat concepţiile acestea din experienţa familiei părinţilor, şi tinerii, bineinţeles, cred că de vreme ce aceasta este randuiala în familia lor înseamnă că asa este bine şi corect şi altfel nici nu poate fi.
Ce se va intampla dacă cei doi soţi vor ţine să transpună neapărat în noua lor familie experienţa vieţii preconjugale, impunându-şi unul altuia propria experienţă? Nimic bun: certuri şi conflicte permanente, fiecare se va strădui să-şi „remodeleze” jumătatea şi viaţa de familie potrivit idealului pe care şi l-a format în închipuirea sa şi care poate fi cu totul greşit.
Cel mai raţional este ca soţii să nu se străduie să-şi impună unul celuilalt modul de viaţă al familiei dinainte, ci să clădească ceva nou, folosind din experienţa trecutului tot ce este mai bun, discutând, desigur, împreună felul în care trebuie să-şi organizeze viaţa familială. Atunci îşi vor putea crea propriile tradiţii de familie, propriile obiceiuri, propriul mod de viaţă, care îi vor satisface pe ambii soţi.
Imaginea ideală de soţ sau de soţie pe care şi-o fac adeseori oamenii nu numai că are foarte puţine în comun cu viaţa reală, ci, în general, nu e ceva grozav. Nu este deloc sigur că, primind printr-o minune idealul dorit, lipsit de neajunsuri şi absolut corespunzător standardului său, soţul peste măsură de pretenţios va fi mulţumit şi fericit, pentru că un om viu, real, este întotdeauna mai interesant, mai bun decat o idee inventată. Pur şi simplu, alergând după miraje, cateodată nu ne dăm seama că omul de langă noi are şi el o mulţime de calităţi, trebuie doar să ştim să le vedem şi să le apreciem.
