„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”, care este porunca cea dintai, cu făgăduinţa: „Ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pămant” Şi voi,părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri… (Efeseni 6, 2-4)
„Părinţii nu ni-i alegem”: iată o frază destul de banală, dar ea exprimă un adevăr nestrămutat. Ei ne sunt daţi de Dumnezeu. Unii s-au născut în familii în care tatăl si mama au fost „dreptar credinţei şi chip blandeţelor” pentru copiii lor, dându-le acestora foarte mult prin exemplul vieţii lor şi prin felul grijuliu în care i-au educat. Situaţia familială a altora a fost cu totul diferită. De ce se întamplă aşa este o taină a Proniei Dumnezeieşti, şi a cârti împotriva ei este un lucru la fel de lipsit de sens ca a ne plange de faptul că ne-am născut în această tară si nu în alta sau că avem ochi albaştri si părul blond, nu de altă culoare. Acesta este datul nostru, dar toţi am primit porunca: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, şi omului care îndeplineşte această poruncă privitoare la iubirea şi respectarea părinţilor i se făgăduieşte binecuvantare şi lungime de zile chiar şi aici, în viaţa pămantească: Ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pămant.
Un preot observa odată că familistul are două porunci după care trebuie să se călăuzească în viaţa de familie. Pe lângă porunca privitoare la cinstirea părinţilor mai există şi următoarea: Va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa, şi se va uni cu femeia sa, şi vor fi amandoi un trup (Fac. 2, 24). Şi ca să împlineşti amândouă poruncile ai nevoie de mare înţelepciune. Nu toţi copiii reuşesc să plece fără fricţiuni din casa părintească. Fiecare familist trebuie să aleagă măsura cuvenită, aşa încat grija de părinţi şi cinstirea lor să nu se săvârşească în dauna intereselor noii familii. O tanără îmi povestea că mama soţului său (care nu este încă bătrână şi este absolut capabilă de muncă) locuieşte departe de ei, într-un alt oraş, dar vrea ca fiul să vină cat mai des la ea şi s-o ajute cu treburile casei. Comunicarea prin telefon nu o satisface. Tânăra familie aşteaptă al treilea copil, şi bineinţeles că soţia vrea ca soţul să fie cât mai mult acasă. Tanăra m-a întrebat: „Într-o asemenea situaţie, soţul trebuie să asculte de mamă?” Desigur că a-i ajuta pe părinţi şi a comunica cu ei este o datorie sacră faţă de ei, dar ea nu trebuie împlinită în dauna propriei familii, cu atat mai mult atunci când ei nu au nevoie neapărată de ajutor. Dacă părinţii se îmbolnăvesc grav şi nu se mai pot îngriji singuri, trebuie să depunem toate eforturile pentru a-i ajuta, pentru a le uşura viaţa.
Cateodată însă, părinţii cer prea mult de la copiii lor, care sunt deja adulţi şi familişti. Li se pare că aceştia nu le dăruiesc suficientă atenţie şi dragoste. Poate că, într-adevăr, copiii, prinşi cu agitaţia şi cu treburile lumeşti, uită că părinţii au nevoie de atenţia lor, dar a te supăra pe ei şi a emite pretenţii este un lucru lipsit de sens, care va provoca doar o şi mai mare înstrăinare. Mai bine să-i invităm să ne viziteze, iar dacă avem nevoie de ajutorul lor să-i rugăm fără a-i sâcai. Citez iarăşi cuvintele Avei Dorotei: „Nu căuta dragoste de la aproapele… Mai bine dă tu dovadă de dragoste faţă de el.”
Conflictul dintre copii şi părinţi are două laturi: resentimentele părinţilor faţă de copii şi resentimentele copiilor faţă de părinţi. Desigur, cu părinţii este uneori foarte dificil: se amestecă deseori în viaţa copiilor, încearcă să le facă educaţie, deşi aceştia au deja copii mari, şi, în general, pot crea o grămadă de probleme. Totuşi, oricum s-ar purta părinţii, copiii trebuie să ţină minte: cum ne purtăm noi cu ei acum, aşa se vor purta şi copiii noştri cu noi cand vom fi bătrani. De ce Cuvantul lui Dumnezeu dă atata însemnătate cinstirii părinţilor? Fiindcă cinstindu-i pe părinţi învăţăm dragostea şi ascultarea faţă de Dumnezeu însuşi, întrucat toţi suntem în primul rand copii ai Lui, mai mult decat ai părinţilor şi ai tuturor strămoşilor noştri. În Evanghelia după Luca este redată genealogia Mantuitorului, sunt înşiraţi toţi strămoşii Lui, iar această genealogie se incheie prin cuvintele: Fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu (Lc. 3, 38). Şi neamul fiecărui om se încheie cu Adam, care n-a avut alt tată în afară de Dumnezeu. Aşadar, prin părinţi suntem legaţi de toate generaţiile strămoşilor noştri.
În general, părinţii nu aşteaptă de la noi cine ştie ce, ci numai respect, atenţie şi un pic de grijă pentru ei. Ce-i irită pe copiii adulţi ? Tutela, sfaturile sâcâitoare, amestecul în viaţa lor personală. Aşadar, dacă vreţi ca relaţia voastră cu propriii copii să fie bună, prietenească, trebuie să evitaţi din răsputeri toate lucrurile acestea. Vremea educării s-a terminat, copiii au crescut, şi un asemenea amestec este permis numai în cazurile extreme.
Să vorbim acum despre ceea ce aşteaptă de la părinţii lor copiii care sunt deja la casa lor. Deşi aceştia sunt adulţi, ei doresc de la voi, in mare, aceleaşi lucruri ca în copilărie: dragoste şi inţelegere. Ei vor să vă bucuraţi de succesele lor (căci cateodată aşteaptă, în mod inconştient, ca părinţii să le aprecieze la fel ca in copilărie) şi să îi sprijiniţi în momentele dificile. Şi părinţii trebuie să urmeze invăţăturii Apostolului: Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură,, plangeţi cu cei ce plang (Rom. 12, 15).
